ProAdevăr
Unele adevăruri despre viaţa din Republica Moldova...
marți, 15 mai 2018
miercuri, 19 septembrie 2012
joi, 23 august 2012
Roşu pentru Moldova!
Aceasta a fost prima culoare, ce s-a văzut la deschiderea uşii avionului lui Merkel.
Deşi, multă lume a netului s-a dat cu părerea, cică sacoul lui Merkel va fi de culoare albastră (culoarea “Europei”), aşteptările au fost date peste cap. Probabil, însuşi prim-ministrul s-a blocat la vederea culorii. Să-i fi dat vreo replică, doamnei? Nu prea cred, mai ales că în suflet, oficialul nostru are destul de mult roşu.
În schimb, Voronin a fost tare bucuros. La auzul că nemţoaica îi poartă culoarea partidului, acesta şi-a schimbat programul, ignorându-şi refuzul de a se prezenta la şedinţa comună a liderilor partidelor parlamentare. Bine dispus, acesta i-a înmânat şi o scrisoare, însoţită de câteva plângeri, referitoare la statul nostru mafiot (eh, de data asta, comunistul pare a avea dreptate).
Mai neutri au fost Ghimpu, Lupu şi Timofti. Primul s-a rezumat doar la cunoştinţe de germană, al doilea a venit cu un dar, iar ultimul cu ignorarea postdeclaraţiilor (ca de obicei).
Să fie vizita lui Merkel o reînroşire a Republicii Moldova?
vineri, 10 august 2012
Deontologia poliției rutiere…
Tehnico-științific am progresat enorm, dar etico-moral suntem sub concepțiile antice ale lui Confucius.
Așa că, odată cu intersecția mileniilor, majoritatea profesiilor și-au impus o etică, deși, de cele mai multe ori, doar la nivel teoretic. Oricum, juriștii, medicii, profesorii, jurnaliștii, bibliotecarii, istoricii, psihologii, etc., și-au compus câte unul, ulterior încercându-se defilarea în limitele acestuia.
Din păcate, sunt profesii, cu greutate socială, care și-au făcut un cod deontologic de dragul făcutului. Și dacă nu m-aș fi ciocnit astăzi cu poliția rutieră, n-aș mai fi aflat că aceștia suferă, fără dubii, de lipsa unei etici profesionale. Am căutat câteva ore, și în sfârșit, am găsit CODUL DE ETICĂ ŞI DEONTOLOGIE AL POLIŢISTULUI. Un cod destul de vag, cu enunțarea unor obligații foarte generale și abstracte.
Așa că, odată cu intersecția mileniilor, majoritatea profesiilor și-au impus o etică, deși, de cele mai multe ori, doar la nivel teoretic. Oricum, juriștii, medicii, profesorii, jurnaliștii, bibliotecarii, istoricii, psihologii, etc., și-au compus câte unul, ulterior încercându-se defilarea în limitele acestuia.
Din păcate, sunt profesii, cu greutate socială, care și-au făcut un cod deontologic de dragul făcutului. Și dacă nu m-aș fi ciocnit astăzi cu poliția rutieră, n-aș mai fi aflat că aceștia suferă, fără dubii, de lipsa unei etici profesionale. Am căutat câteva ore, și în sfârșit, am găsit CODUL DE ETICĂ ŞI DEONTOLOGIE AL POLIŢISTULUI. Un cod destul de vag, cu enunțarea unor obligații foarte generale și abstracte.
sâmbătă, 28 iulie 2012
Bursele ICR… Cine vor fi posesorii?
Alaltăieri am dat întâmplător peste un document. Erau datele şi cerinţele vizavi de Bursele „Alexandru S. Sturdza” ale Institutului Cultural Român. M-a intrigat documentul, l-am citit şi… m-am întristat.
Deşi se cere doar diplomă de licenţă, următoarele cerinţe de lasă perplex. În primul rând - proiect de curs inovator individual sau participarea la un proiect universitar inovator; şi în al doilea - 2 scrisori de recomandare, dintre care una din partea unui specialist de peste hotare.
luni, 23 iulie 2012
Ajutor !!!
Am scris şi pe facebook, şi pe proadevar.md, dar fără măcar un răspuns. Am nevoie de informaţii privind echipamentul sportiv pentru ciclişti. Există vreo firmă care îl produce (confecţionează) pe teritoriul Republicii Moldova?
De ce întreb?
M-a contactat un om de afaceri italian în această privinţă. Omul are un business (cu echipament pentru ciclişti) serios în câteva state europene şi ar dori să investească şi în Republica Moldova.
Scrieţi-mi aici (la rubrica comentarii) sau pe proadevar.md@gmail.com
sâmbătă, 21 iulie 2012
Chirtoacă pe urmele lui Băsescu...
Încă o regulă confirmată: comuniştii preiau doar ce-i mai rău de la alţii...
Adică, nu colectează semnături pentru o dezvoltare a infrastructurii drumurilor, pentru o luptă împotriva corupţiei, pentru formarea unei comisii de verificare a justiţiei, pentru iniţiative de dezvoltare a economiei, etc. Ci, luând exemplul USL-iştilor din România, îşi propun să iniţieze un referendum privind demisia Primarului General de Chişinău, Dorin Chirtoacă.
joi, 19 iulie 2012
(Semi)Despărţire...
De astăzi sunt pe un nou cont.
Am hotărât să-mi iau şi eu un .md.
Avantaje, dezavantaje, rămâne de văzut...
Aşadar mă puteţi găsi (citi) pe proadevar.md
P.S. Celora cărora le place blogspot.com, promit să-i ţin la curent cu noutăţile...
Am hotărât să-mi iau şi eu un .md.
Avantaje, dezavantaje, rămâne de văzut...
Aşadar mă puteţi găsi (citi) pe proadevar.md
P.S. Celora cărora le place blogspot.com, promit să-i ţin la curent cu noutăţile...
miercuri, 18 iulie 2012
Pamfletarul Republicii Moldova...
Încă una dedicată colegilor de breaslă. Unui coleg pe care-l citesc sistematic, deşi uneori doar pe jumătate (sau chiar un sfert) din cauza postărilor lungi şi epuizante. Există şi situaţii (în ultimul timp tot mai multe) în care nu-i citesc postările, deoarece sunt plasate la categoria Leuca de plumb (Pamflete) – într-adevăr, după cum v-aţi dat bine seama, este vorba despre Traian Vasilcău, sau, pur şi simplu, Traianus – şi nu de aia că nu-mi plac pamfletele sau că n-am un simţ al umorului, ci din motivul abundenţei (vezi imaginea).
sâmbătă, 14 iulie 2012
Se caută un director la Muzeul... USM !!!
Viaţa nu ne poate face perfecţi. Tot ce este perfect aparţine unui muzeu.
(Erich Maria Remarque)
***
În curând se face jumătate de an de la decesul profesorului Valeriu Cozma, directorul Muzeului Universităţii de Stat din Moldova. În această perioadă muzeul a rămas fără director, inclusiv interimar.
Momentan, muzeul are doar un angajat, un cercetător ştiinţific. Şi asta nu datorită lipsei interesului specialiştilor, ci însuşi a rectorului. Explicaţia rezultă din faptul că acest muzeu este meritul fostului rector (Rusnac), iar actualul (Ciocanu) fiind de profesie matematician, nu prea dă mare importanţă istoriei, în special muzeului.
miercuri, 11 iulie 2012
Cel mai vizitat site...
Citeam ieri despre o ceartă a bloggerilor din România, privitor la cel mai citit blog (site). Nemulţumirea s-a pornit de la faptul că pe unul din bloguri scria – cel mai citit blog... Aici s-au aprins spiritele. Într-adevăr la un moment dat, a ajuns în fruntea ierarhiei – şi-a pus eticheta şi a păstrat-o, deşi între timp situaţia topului se schimbaseră.
Astăzi mi s-a iscat dilema – care-i cel mai vizitat site (blog) din Republica Moldova?
sâmbătă, 7 iulie 2012
Cauza crizelor politice...
Suspendarea preşedintelui României, Traian Băsescu, a fost ultima picătură privind viziunea asupra crizei politice într-un stat. În Republica Moldova, criza politică a început în 2009, în Ucraina – în 2010 (exceptând-o pe cea din 2005), în România – în 2012 (iarăşi exceptând-o pe cea din 2007). Deci, în spaţiul nostru, la fiecare 5 ani "reînvie" criza politică. Drept urmare, peste 2 ani, în Republica Moldova va începe o nouă criză politică?!
Unii trâmbiţează dictatura şi autoritarismul, alţii – sistemul de guvernământ şi dualitatea puterii, a treia categorie – atitudinea ostilă faţă de opoziţie.
Eu trâmbiţez doar una (sigură) – divulgarea politicienilor corupţi !!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)