În Statele Unite ale Americii există funcţia de vicepreşedinte al statului...
În Republica Moldova a devenit deja o tradiţie instituirea unor noi funcţii de conducere inutile şi absurde. Mă refer la funcţia de prim-vicepreşedinte. În acest caz depăşim chiar şi SUA.
Această funcţie nu a fost întâmplătoare. Aşa cum toată lumea este deja convinsă de puterea şi banii lui Plahotniuc, acesta de astă dată nu a mai cumpărat o funcţie deja existentă, ci a plătit inventarea uneia. Mai întâi în Parlament, apoi (azi) în partid.
Prin urmare, Plahotniuc deţine în prezent funcţiile de prim-vicepreşedinte al Parlamentului şi prim-vicepreşedinte al Partidului Democrat.
În continuare, acesta aspiră funcţia de prim-vicepreşedinte al Republicii Moldova. Îmi veţi spune că e o absurditate, că nu există şi nu va exista o astfel de funcţie. Zic să nu ne înfierbântăm şi pripim. Plahotniuc le are şi le poate pe toate. Deocamdată (căci Londra şi Ţopii lucrează).
P.S. De la prim-vicepreşedinţie la puşcărie nu-i decât un pas...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu