miercuri, 15 februarie 2012

Limba de stat a comuniştilor (şi socialiştilor)...

   Guvernul RM, neştiind cum să mai scoată bani din popor, s-a gândit să pună impozit pe sex. Un om al muncii, pe nume Ion Căciulă, impotent fiind, face următoarea petiţie la fisc: 
- "Subsemnatul, Ion Căciulă, 
Om al muncii fără p***, 
Cer să nu plătesc tribut, 
Pentru că nu pot să f**!!!" 
   Vine promt şi răspunsul de la fisc: 
- "Dragă domnule Căciulă, 
Om al muncii fără p***, 
Cât există deget, Limbă
Legea ţării nu se schimbă!!!" 

     Nu ştiu ce fac comuniştii cu limba lor, dar la sigur n-o folosesc pentru a vorbi limba de stat – româna. Bine, sunt şi excepţii, dar acestea reprezintă nişte obligaţii vizavi de cetăţeanul de la ţară, care, din fericire, nu prea cunoaşte limba rusă – limba în care se exprimă majoritatea comuniştilor. Voi menţiona doar câţiva cu notorietate politică, precum Marc Tcaciuc, Vadim Mişin, Vladimir Vitiuc, Irina Vlah, Vasilii Şova şi Elena Bondarenco.
     Pe lângă faptul că sus-numiţii antipatizează limba română şi privesc cu aer de superioritate către vorbitorii acesteia, ei încalcă Constituţia, care consfinţeşte o singură limbă de stat. Aşadar, aceştia îşi bat joc în mod neruşinat de majoritatea populaţiei, râzându-ne ironic în faţă şi obligându-ne să le facem cheful în limba lor.
     O altă impertinenţă vine din partea socialiştilor, în special a celor trei fugari (trădători) – Dodon, Greceanâi şi Abramciuc, care îşi laudă limba lor de stat – moldovenească(!). Aceşti ignoranţi, susţinuţi de o pleiadă de mancurţi, în frunte cu Pascaru, au ca scop îndobitocirea populaţiei din Republica Moldova, insistând continuu pe absurdităţile stataliste şi sursele antiromâneşti.
   În loc de concluzie, obişnuita epigramă:
Vor la putere să rămână
Cu-angajamente ironiste,
Dar limba noastră cea română
Încurcă fiarei comuniste !!!

P.S. Să râdem de cei mai proşti ca noi...

duminică, 12 februarie 2012

Lecţia de duminică sau criza lui Pascaru...

Să am iertare, dragi prieteni, pentru mărimea textului,
dar călăii neamului nostru necesită puşi la punct !!!


"Criză de identitate naţională la moldoveni? Не дождетесь, tovarăşi mareruşi!"

Sursa: v...pu...pascaru... 

Rîs, Rîs, bată-i vina, | Mi-au făcut ruşii grădina”…

Că altă ocupaţie, Doamne, nu au. Ne fac de rîs moşia, existenţa noastră de neam. Peste tot locul (pretutindeni) îşi bagă nasul (rîtul) şi scurmă. Caută sîmburi ruseşti la rădăcina neamului – sursa lor principală de existenţă şi de inspiraţie poetică!

Un răhăţel cu sîmburi (mai preferaţi sînt, totuşi, sîmburii de perje!) e visul lor de aur. Fără sîmburi, de acum nimeni nu-şi mai închipuie patriotism rusesc dincoace de Nistru. „Nema durnîh!” – a exclamat Valoghea Voronin, un boşorog al ideologiei ruseşti din ţara Moldovei. „Vreţi patriotism rusesc – plătiţi!” Că în Basarabia numai românismul poate exista pă degeaba sau cu te miri ce…

Dependenţa de alcool şi de sîmburii ruseşti l-au făcut tare de cap şi de caracter. A spus-o pe şleau. Pe cînd ceilalţi rusnaşi din Basarabia mai că erau să facă în pantaloni cu identitatea lor rusească, cînd au votat pentru Vladimir Putin,

iar sîmburii în treucă trebuia să le pună cu mînuţele sale Dmitrii Medvedev! De fapt, a fost un moment teribil. „Coneţ sveta!” – s-au gîndit atunci mulţi Rîsători…

Dar panica în coştireaţa rusească n-a durat multă vreme.

Rîsătorii mai cu vechime în muncă aveau să se convingă o dată în plus că linia politică Moscova-Chişinău e o linie de tramvai, direcţia căreia o dată şi pentru totdeauna a fost determinată de cei care au trasat-o, absolut independent de voinţa celora care actualmente se află la timona tramvaiului.

Aşa că alerta a fost falsă. Sîmburii de haleavă au continuat să curgă din chimirul statal al Rusiei cu aceeaşi intensitate şi respectînd aceleaşi pravile convenite anterior: vecerom denighi – utrom stulia. Adică, seara sîmburii – dimineaţa rusism. Plata anticipată – chezăşia identităţii de neam a minorităţii ruseşti din Moldova.

Şi totuşi, ceva e putred în regatul Rîsătorilor. Sîntem convinşi categoric că cei care şi-au pierdut cumpătul şi somnul de grija pentru identitatea de neam a moldovenilor, au serioase probleme cu propria lor identitate. Un semnal de mare trivogă în acest sens l-a bătut mai deunezi cel mai lăfăios ziar rusesc de la noi – cotidianul „Flux” al lui Iurie Roşca.

În ediţia de vineri a „Fluxului” citim un titlu cu litere de-o şchioapă: „Constantin Tănase: idiot sau unealtă a Bucureştiului?” Întoarcem pagina şi dăm de un material şi mai şocant:

„Andrei Vartic: Eu sînt român şi e o tîmpenie să ne numim ruşi moldoveni”.

Cum vedem, aici nu e vorba de nişte rusnaşi second-hand, alde „trenchea-brenchea trei bănuţi părechea”, ci de nişte mastodonţi şi stîlpi ai ideologiei unionismului sîmburist (remunerat cu sîmburi – rublă forte rusească). Anume aceşti buldogi înrăiţi ai rusismului au fost puşi de „Flux” la zid pentru a fi biciuiţi cu nemilă rusească alături de alţi duşmani de clasă ai ruşilor moldoveni (Vladimir Voronin, Marc Tcaciuc, Igor Dodon ş.a.). După „Flux”, duşmanii cei mai răi ai moldovenilor sînt anume boşorogii rusismului pomeniţi anterior. A.Vartic, de pildă, e zugrăvit în ziarul pipicedist cu chip de lup, care „îşi schimbă părul, iar năravul său (românesc, probabil) ba! Ceea ce i-au torochit (mold.) pe fluxişti mai mult sînt cuvintele lui A.Vartic, care trădează psihologia autoproclamaţilor ruşi de la noi: „Ce a făcut Rusia pentru noi ca să ne numim ruşi?!” Aceasta e chintesenţa identităţii „ruseşti” a minoritarilor ruşi din Moldova: “dacă fraţii transnistreni vor să ne numim ruşi, ei trebuie să facă ceva bun pentru noi. Iar de nu-s în stare că facă ceva bun, atunci măcar să plătească!”. Dacă şi acest fenomen nu înseamnă criză de identitate “ruso-moldovenească”, atunci, vorba fîrnîită a lui moş Lixîi din Durleşti, “să-l hută mamă, dom’ primar!” Iarăşi ajungem la adevărul genial rostit de prusacul Bismark: „Rus nu e naţie, e o profesie”… Ca orice alt meşteşug şi serviciu, rusismul trebuie plătit…

Iar acum două întrebări– trăsnet pentru toţi proştii lumii:

Cine a avut complexul inferiorităţii şi lipsei de identitate naţională – moldovenii sau ruşii?

De ce elveţienii, polonezii, românii, italienii, francezii şi alte naţiuni normale n-au obiceiul scîrnav de a tăbărî prin vecinătăţi ca să perforeze creierii altor popoare cu ideea „lipsei de identitate naţională”?

Informaţie deliberativă pentru oameni cu judecată nerusească (normală)…

Fapt-axiomă, adeverit istoriceşte şi care nu cere dovezi suplimentare: Moldovenii de la crăpatul de zori al existenţei lor n-au purtat un alt etnonim (nume de neam) decît numai unul singur – Moldoveni, un alt lingvonim (denumire a limbii) decît numai unul – Limba Română, un alt nume de Ţară, decît Moldova. Acesta e răspunsul categoric şi integral la toate întrebările de ordin naţional-identificator:

cine sîntem, care e Patria noastră şi ce limbă grăim?

Numele de neam, de limbă, de plai natal, ca şi cuvîntul mamă, ce poate fi mai scump, mai drag?

Conservatori de fire şi buni continuitori ai datinelor strămoşeşti multiseculare, moldovenii au păstrat cu sfinţenie aceste nume de botez din metrica neamului pe tot parcursul istoriei sale.

Acesta e argumentul irefutabil (frumoasa expresie românească!) al identităţii de neam a moldovenilor…

Cei cu criza de identitate naţională sînt ruşii, nu moldovenii. Însemnele de neam rusesc seamănă mult cu un miros de jumară mîncată anţărţ. Parcă e, parcă nu e.

Cei care se anină de moldoveni ca fasula de harag cu identitatea lor rusească, mai bine şi-ar căta de nasul (identitatea) lor. Căci ce înseamnă neam rusesc, la urma urmei? Din punct de vedere tradiţional-istoric, nu înseamnă nimic. Ruşii (slavi, varegi, muscali), doar

numai pe parcursul a cîtorva secole de la înfiinţarea statalităţii lor, s-au pricopsit suplimentar nume de neam şi denumiri de ţară. Iar făloasa limba moldovenească, nici la începutul veacului 19 încă nu avea un nume constant, general acceptat de ştiinţa lingvistică din Imperiul Rus. De acest fapt ne convingem citind lucrările filologilor ruşi din prima jumătate a veac. XIX, unde limba română e numită cu diferite titulaturi flotante, de ocazie: „limba slavonă”, „moldovenească”, „basarabeană”, „transnistreană” etc. Numai nu „română”!

„Neamul rusesc” este un neam virtual, declarat de la tribună, constituit artificial. Doar cu cîteva veacuri în urmă nici chiar slavii (ruşii) nu auzise zvon măcar despre „ruşi”, „neam rusesc”. E o creatură lipsită de identitate, alcătuită din frînturi de neamuri – moldoveni, ucraineni, bieloruşi, cazaci, ceceni, başchiri, calmîci etc., care, într-o bună zi, s-au pomenit (cu voia sau contra voinţei lor) alături de ruşi în statul nou-născut cu numele „Imperiul Rus”(mai târziu URSS). Statul rus a fost în stare şi în drept să le acorde numai cetăţenia rusească, însă nicidecum şi să le schimbe sîngele de neam, apartenenţa şi originea lor etnică. Naţiunea „moldovenească”, prin urmare, îşi trage obîrşia din ideea absurdului. Ea n-are şanse de supravieţuire, deoarece e lipsită de imunitate ereditară, cu care bunul Dumnezeu a înzestrat numai neamurile născute de El.

Apariţia „naţiunii moldoveneşti” a rezultat din acţiunile năsîlnice a unui grup neînsemnat de indivizi anexionişti contra voinţei majorităţii populaţiei din cele două rîuri - Prut şi Nistru. Pentru poporul român „anexarea” a însemnat o năpastă cumplită, cu urmări tragice pe care moldovenii le îndură şi astăzi. Văzîndu-şi prada în ghiarele sale ucigaşe, aquila răpitoare rusească, simbolizînd oligarhia politică Moscovită, a dezlănţuit o campanie satanică de etnocid contra neamului românesc, în urma căreia moldovenilor le-au fost sechestrate toate valorile cultural-istorice naţionale, ştergîndu-le cu neobrăzare toate urmele, pînă şi numele de neam, din analele istoriei.

Toate relele au pornit din ziua de 16 mai 1812 – ziua naşterii „naţiunii moldoveneşti/basarabene” – cînd ruşii au rupt din trupul ţării Moldova bucata nistru-pruteană...

Pentru amestecul în treburile Mîntuitorului nostru, care de Unul Singur poartă grija pentru naşterea naţiunilor, pe făptaşul naţiunii-monstru, nu zăbavă, l-a ajuns castigul ceresc: el a fost respins de propria lui creatură nedumnezeiască şi nevoit să-şi ispăşească păcatul bejenărind prin străini ca un individ al nimănui, fără neam, fără ţară.

Aşijderi şi moldovenii dintre Prut şi Nistru suferă din cauza acestei naţiuni-monstru, care şi-a întins falangele sale răpitoare pretutindeniste şi peste graniţele statale ale Republicii Moldova.

Fiind creată contra voinţei lui Dumnezeu, „naţiunea moldovenească” e purtătoare de aură necurată, înfaţişează forţele Răului.

Ruşii sînt certaţi cu toate naţiunile din jur: cu românii, polonezii, ungurii, finlandezii, balticii etc. Oriunde s-ar afla, ruşii provoacă discrepanţă între oameni, vrajba între naţiuni. E o naţiune care se împacă numai cu Necuratul…

Aceasta e identitatea de neam a moldovenilor, pe care ruşii în mod cleios şi neobrăzat încearcă să ne-o impună şi nouă, românilor. Să vă mai puneţi pofta-n cui, domnilor ruşi neindentificaţi!

P.S. O încercare de corectare a scrierii mancurtului Pascaru...

Suntem români şi punctum.
Să ridicăm paharu !!!
Fixând un ultimatum
Mancurtului Pascaru !!!

miercuri, 8 februarie 2012

Demisia şefilor pensionari !!!

     Doi pensionari, prieteni vechi, se regăsesc pe o terasă, la o “bericică” rece:
- Cum te descurci cu pensia?
- Nu prea bine, dar mai şi lucrez!
- Unde?
- Joc în filme erotice pentru bătrâni.
- Şi cum te descurci la scenele alea… tari? Mai poţi?
- Aaa, nu, prietene, acolo avem cascadori!… 

     Mă întreb de ceva vreme cât o să-i mai suport pe şefii ăştia de 60-80 ani, pensionari cu acte în regulă, evident cu pensie, salariu (poate două), sporuri şi alte premii. Oare e ceva normal ca tinerii specialişti, cu domiciliu pe la gazdă, cu un salariu mizer, cu premii reduse sau anulate, fără vechime în muncă, să-i ţină în cârcă pe aceşti depăşiţi? Depăşiţi de starea actuală de lucruri, mancurtizaţi cu vechea doctrină sovietică, asiguraţi cu hruşcioviste sau brejneviste, căliţi şi antrenaţi de pseudo-valoarea nomenclaturistă.
     Mesajul meu pentru toţi tinerii, care trec prin situaţii similare, este să vină cu propuneri, sugestii, idei, etc. pentru a înainta un manifest, o rezoluţie guvernării vizavi de şefia pensionarilor. Căci, la urma urmei, lucrează nene, fă-ţi datoria de profesor, cercetător, medic etc., dar treaba manageriatului las-o în grija unuia mai tânăr. 
     În loc de concluzie, tradiţionala epigramă:
                  Aşa suntem noi ăştia tineri
                 Nici morali, nici ordinari,
                 Capul ni se bagă-n umeri
                 De la şefi pensionari !!!

P.S. Dragi prieteni, trimiteţi-mi nume de pensionari-şefi de la instituţiile în care activaţi...  

sâmbătă, 4 februarie 2012

Amantele lui Plahotniuc...

   Femeile se împart în patru categorii:
1) Domnişoare.
2) Doamne.
3) Doamne fereşte!
4) Mai dă Doamne!

     În câte categorii se împart politicienii noştri, e greu (imposibil) de determinat. Cert este că sunt câţiva politicieni, care după atitudinea şi acţiunile lor se încadrează perfect în categoria amantelor. Şi nu amantele oricăruia, ci ale însuşi lui Plahotniuc. Amante, ce de câţiva ani îi fac jocul perfect şi îi satisfac în cel mai nevinovat mod plăcerile.
     Aşadar, prima amantă este Lupu, preşedintele interimar al ţării şi preşedintele Partidului Democrat. Naivitatea şi smerenia acestuia a fost tratată necontenit în mass-media din ultimii ani. Că ar fi fost cumpărat sau că este şantajat, Lupu îi îndeplineşte cu vehemenţă poftele acestuia, păstrând în funcţii-cheie procurorul general, ministrul economiei etc. Confirmă tipul de amantă docilă.
     A doua amantă este Ghimpu, preşedintele Partidului Liberal. Reflectă tipul de amantă părtinitoare. Acesta nu aduce vreo condamnare mafiotului Plahotniuc, susţinându-l mereu în detrimentul înţelegerii cu aliatul (rivalul) Filat. În toate dezbaterile AIE, Ghimpu se plasează în partea PD-ului şi a lui Lupu, prin urmare a lui Plahotniuc.
     Următoarea amantă este Filat, prim-ministru şi preşedintele PLDM-ului. Acesta este tipul de amantă rebelă, care deşi a tot trâmbiţat despre marele păpuşar, marele raider, etc., în cele din urmă s-a conformat cu măreţia şi puterea "peştelui"
     A patra amantă este Mocanu, liderul Mişcării Antimafie. Acesta este tipul amantei hrăpăreţe. Mereu este nemulţumită, condamnă întruna şi încearcă să distorsioneze imaginea şefului pentru a crea o balanţă în societate. 
     În loc de concluzie voi dedica amantelor politico-naţionale o epigramă:
O, tu al nostru "peştişor"
Ne ţii mereu pe sub papuc,
Şi-arăţi încet din beţişor 
Atenţie la Plahotniuc !!!

P.S. Este dulce şi frumos să mori pentru... Plahotniuc !!!

miercuri, 1 februarie 2012

Gândesc, deci... sunt sărac !!!

   Ştiţi care-i culmea gândului ?
Să cazi pe gânduri şi să-ţi spargi capul !

      De la o notă umoristică se trecem spre una serioasă, de fapt chiar drastică. N-o să vorbesc azi despre politicieni, businessmani, funcţionari publici, judecători etc., ci despre simplii contribuabili ai statului – bugetarii. Şi, restrângându-mi arealul, voi localiza domeniul educaţiei, ştiinţei şi al culturii.
      De profesie sunt avocat, dar de câţiva ani sunt implicat în mediul educaţional şi ştiinţific. E jale oameni buni, e mare jale în aceste medii, şi nu doar în raport cu Guvernul (inclusiv ministerele corespunzătoare), Parlamentul şi alte autorităţi centrale sau locale, dar şi în raport cu propria administraţie.
      Referitor la ultima voi enumera câteva probleme majore, cu care m-am ciocnit eu şi colegii mei, toţi specialişti sub 35 ani.
     1. Avansarea în funcţie: E practic imposibil să ajungi şef de catedră sau de sector la o asemenea vârstă, deşi gradual (ştiinţific) îi depăşeşti pe unii de 50-60 ani.
     2. Atitudinea faţă de subalterni: Tinerii mereu sunt ţinuţi în frâie, adeseori ameninţaţi cu eliberarea din funcţie (evident cu o subtilitate profesională), supuşi la josnice munci (am văzut doctori, profesori cu grade didactice şi conferenţiari antrenaţi în amenajarea teritoriului, a sălilor pentru manifestaţii etc., în postura unor hamali, paznici ş.a.m.d.).
     3. Implicarea în diverse proiecte: Guvernul alocă, mai mult sau mai puţin, bani pentru cercetare ştiinţifică şi respectiv educaţional-culturală. Aceşti bani se dobândesc sub paravanul unor proiecte (manuale, monografii, enciclopedii, conferinţe etc.), în cadrul cărora o să găsiţi, în cel mai bun caz, 10-15 % cercetători cu vârsta sub 40 ani. Cel mai trist e că anume aceste câteva procente execută 85-90 la sută din munca necesară.
     4. Condiţiile de muncă: Să-mi arate cineva vreo instituţie bugetară în care angajaţii au măcar jumătate din condiţiile administraţiei. Şefii dispun de birouri amenajate, climatizoare, diverse electrocasnice şi chiar WC-ri aparte. Ăşti tineri stau în birouri ramolite, câte 6-8, la temperaturi de 14-16 grade.
     5. Salarizarea: Aici vorbesc în special de adaosurile, premiile şi alte sporuri legate de salariu. Cei din administraţie, pe lângă faptul că deţin alte câteva funcţii, atât în instituţia respectivă, cât şi în altele, îşi mai adaugă câteva sute de % la salariu şi beneficiază lunar de premii pentru eficienţă în muncă.

      În loc de concluzie voi posta o epigramă, care evidenţiază situaţia existentă, dar şi ulterioară a tinerilor specialişti bugetari:
                                               Gândul sărăciei !!!
                                                   De-ncerci cu afirmarea
                                                   Sunt cel mai cardiac,
                                                   Sfârşeşti în confirmarea
                                                   Gândesc şi sunt sărac !!!

P.S. Aştept replica guvernării (administraţiei) !!!

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Despre adevăr...

Adevărul este un fruct care nu trebuie cules decât atunci când este complet copt.
(Voltaire)

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

Lumina vine de la... Roşca !!!

Un foarte mare patriot
Arată grijă precum cloşca,
Şi prin copaci - un idiot
E sigur trădătorul Roşca !!!

     După câţiva ani prin lumea anonimatului, Roşca îşi reiterează dorinţa şi abilitatea de a urca prin copaci, în scopuri, evident, naţional-patriotice. Prin urmare, acest va pleda pentru schimbarea componenţei CEC, demiterea preşedintelui Curţii Constituţionale, demisia Guvernului, dizolvarea Parlamentului şi anunţarea alegerilor anticipate.
     Toate bune şi frumoase, dar pentru o persoană care a fost prin parlament timp de aproape 20 de ani fără a face ceva important, este o situaţie incredibilă şi jenantă. Căţăratul prin copaci nu mai e la modă sau poate greşesc, în acest sens fiindu-mi argument epigrama lui Ion Diviza "În apărarea lui Darwin", care spune:
   Mă mir când văd vreun ins "evoluat",
Dar ştiu că Darwin n-are nici o vină:
În lungu-i drum maimuţa a uitat
Ce trebuia, sireaca, să devină.
     Aşa că orice ar încerca Roşca, trecutul său dubios îi va fi mereu la vedere, iar "lumina" din titlu poate veni de oriunde, numai nu de la acesta (şi comunişti).

P.S. Lupu-şi schimbă părul, dar Roşca ba...

miercuri, 18 ianuarie 2012

Justiţia este arta... comuniştilor !!!

   La un proces plictisitor din cale-afară, când toţi aproape că adormiseră, un beţiv exclamă către jurist:
- Să mă pupi în fund !
- Afară !
- Nuuu ! Aici, să vadă toată lumea !

     Una, două - la justiţie. Zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună, an de aproape 3 ani, de când marele jurist al PCRM, Ser(ghei) Sârbu, bătătoreşte calea dreptăţii prin aulele instanţelor respective. Şi dă, în special ca deputat, se regăseşte cel mai des prin aulele Curţii Constituţionale. Dar astăzi, convins deja de părtinirea CC pentru AIE (mai puţin pentru Filat), a luat drumul procuraturii. Vezi Doamne, a greşit (violat) Lupu toate normele democraţiei (comuniste) ! Din păcate, şi sunt convins că Sârbu cunoaşte situaţia de la procuratură, mai ales cea Generală, aceasta este în mâinile lui Plahotniuc, alias păpuşarul, şi totodată, protectorul lui Lupu. Aşa că "sirGhei" degeaba faci talazuri în/din politică.
     Dar poate asta îi menirea acestui jurist, căci precum majoritatea deputaţilor comunişti îşi văd de treaba personală (mai puţin (deloc) de cea a poporului), întocmai şi juristul nostru îşi pune la vedere măiestria justiţială. Cineva ar putea condamna acest amestec de puteri - legislativ şi judiciar, dar aş sugera să nu vă depăşiţi atribuţiile, acuzându-l. Şi sfatul meu vine spre binele vostru, căci în caz contrar v-aţi putea trezi prin curţile de drept, evident prin dezideratul comunist.
     E vinovat Lupu sau nu, e vinovat Ghimpu sau nu, e vinovat Filat sau nu - ar trebui să prezinte o problemă pentru organele abilitate şi mai puţin o ocupaţie pentru "Juristul" Sârbu. Aş putea să enumăr o multitudine de exemple privind sesizările juristului, dar nu consider necesar, mai ales când ţine de domeniul aberaţiilor.
     În loc de concluzie propun o epigramă (spre deliciul cititorului) dedicată zelosului jurist:
În parlament necomunist
Mereu în ceartă prin vestibul,
Având un aer de-antihrist
E sclifosit juristul Sârbu !!!

P.S. Refuz, rezist, sunt anticomunist...

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

La calendele... lui Filat !!!

   Discuţie între 2 maiaşi.
- Ce faci acolo ?
- Fac un calendar care o să cuprindă milioane de ani, numai că mi-e cam foame şi treaba merge încet.
- La ce an ai ajuns ?
- 2012.
- Lasă aşa că e destul. Hai la masă !
   
     Intenţia nu e mult-aşteptatul sfârşit al lumii, ci prezenta apocalipsă a statului nostru. Ziare, tv-uri, radio-uri, site-uri, bloguri etc. se avântă în căutarea vinovaţilor(tului) acestei stări de lucruri din Republica Moldova. Ba Voronin, ba Lupu, ba Ghimpu, ba Filat, ba Plahotniuc etc., este factorul cauzator al dezastrului din ţară.
     Eu le dau tuturor dreptate, doar că - parţială. Evident că toţi cei enumeraţi mai sus cuprind câte un procent de vină, dar pentru mine "cel mai vinovat" de această mizerie este premierul Vlad Filat. Ştiu că o să-mi sară mulţi în cap, căci mai sunt precedente (vedeţi articolele precedente cu Filat), dar chiar sunt şocat de atitudinea lui Filat şi acţiunile, inclusiv declaraţiile, acestuia.
     Prin urmare, voi prezenta câteva marafeturi d-ale premierului, prin care încearcă să iasă basma curată, sau chiar mai mult, salvator al naţiunii.
     În primul rând punctăm alegerea preşedintelui. După ce l-a criticat pe Lupu că se ţine ca scaiul de funcţia prezidenţială şi nu doreşte să cedeze, ca urmare a anunţului lui Lupu de a nu candida la alegerile repetate, acesta a întors macazul declarând că Lupu, precum şi PD-ul, sunt responsabili de alegerea preşedintelui, iar conform acordului AIE - funcţia îi revine respectivului partid.
     În al doilea rând, semnalizăm încălcarea legilor, inclusiv a Constituţiei. După ce au prezentat buletinele de vot la 16 decembrie 2011, încălcând votul secret, pldm-iştii au declarat recent că au fost oarecum obligaţi de Lupu şi că din start ei s-au opus, deşi ştiau că este ilegal asemenea procedură.
   În al treilea rând, vorbim de situaţia de la Nistru, acolo unde Filat şi slugile (miniştrii) fac dezideratul Rusiei, bătându-şi joc de doleanţele oamenilor privind scoaterea plăcilor de beton şi demilitarizarea hotarelor.
    În al patrulea rând, uite aşa am putea continua, dar calendarul maiaşilor (sau al lui Filat) nu ne permite, sau mai degrabă nu-mi permit eu să plictisesc cititorul cu toate infamiile premierului, căci evidente sunt intenţiile acestuia de a nu rezolva lucrurile, amplificând deşartele promisiuni ale unui trai decent.

P.S. Să ne temem de promisiunile lui Filat, precum de grecii care îţi aduc daruri...

miercuri, 11 ianuarie 2012

Nu trăiesc ca să mănânc, ci mănânc ca să... beau !!!

Un şef în cronica cultură
Pecuniar precum codoşca,
Adeseori prin băutură
Ruşine-ţi fie dom-le Focşa !!!

      Mass-media îşi face treaba, aş spune, destul de bine. Pe unde părtinire, pe unde influenţă, pe unde mituire etc., dar senzaţiile şi concluziile rezultate din reportaje, parcă ne luminează sufletele şi... ne deschid ochii.
      O ştire de anvergură, care a zdruncinat „toată suflarea ţării”, a fost cea cu privire la beţia, şofatul şi, indezirabil, influenţa Ministrului Culturii, Boris Focşa.
     Pentru a justifica această anvergură voi prezenta „doar” câteva din multitudinea de titluri care au ţinut capul de afiş, atât pentru populaţie, cât şi pentru, însele, mijloacele de informare.
   7 ianuarie 2012
unimedia: Ministrul Culturii beat la volan?
totul: Ministrul Culturii, Boris Focşa, BEAT la volan
protv: Ministrul Culturii, Boris Focsa, prins BEAT la volan?
   8 ianuarie 2012
point: "Boris Focşa a afectat imaginea Ministerului Culturii, a Partidului Democrat şi a Guvernului"
libertatea: Ministrul moldovean al Culturii, prins beat la volan
cancan: Ministrul moldovean al Culturii, Boris Focşa, a fost surprins la volan în stare de ebrietate!
ştiribasarabia: Ministrul Boris Focşa, bănuit că era beat la volan
curaj: Artiştii au cerut socoteală ministrului Focşa
   9 ianuarie 2012
jurnal: Filat, despre incidentul cu Focșa: Va fi o lecție pentru mulți
publika: Fostul ministru al Culturii susţine că Boris Focşa ar trebui să-şi dea demisia
euro: Focșa a fost scos basma curată
inprofunzime: Il apara pe Focsa? Reactia Valentinei Buliga si a lui Dorin Chirtoaca la incidentul cu ministrul Culturii
   10 ianuarie 2012
hotnews: Capul lui Focşa vrem!
adevarul: Regretele lui Boris Focşa: „Mai presus de orice funcţie, e necesar să rămâi om“
timpul: Boris Focşa reacţionează la incidentul în care a fost implicată Poliţia Rutieră şi PublikaTV
newsmoldova: Poliţia Rutieră: Boris Focşa a recunoscut că a consumat alcool
   11 ianuarie 2012
union: Boris Focșa s-a îmbolnăvit subit
zdg: Cu respect, Boris Focsa
apropomagazin: Boris Focșa: „Nu am încălcat Constituția Republicii Moldova!”
basarabeni: Boris Focşa:” Negaţia de dragul negaţiei nu este benefică”
     Şi uite aşa am putea ajunge pân-după bănuitul sfârşit al lumii, dar eu îmi pun o simplă întrebare: Cât tupeu sau dezonoare îţi trebuie pentru a trece peste atâtea lovituri (ştiri) ?

     În loc de concluzie voi face o paralelă între declaraţia lui Stark din filmul "Omul de Oţel" şi cea oficială a lui Focşa (după 4 zile)...
     Diferenţa ?!

     P.S. Viaţa bate filmul...

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Măgarul se cunoaşte după... tupeu !!!

   Intră un beţiv într-un bar şi strigă: - Cine are tupeu să se bată cu mine?
Toţi tac...
Beţivul zbiară: - Hai măi! Cine are tupeu să se bată cu mine?
Atunci un tip solid, de vreo 2 m se ridică şi zice: - Eu am tupeu!
Beţivul: - Şi cum te cheamă pe tine măi şmechere?
Tipul solid: - Ion !!!
Beţivul: - Cine are tupeu să se bată cu mine şi cu Ion?

     Sunt aproape 2 luni de când mă frământă continuu declaraţia ministrului de externe Leancă „Angajamentul meu e ca până în 2012 cetățenii moldoveni să se bucure de regimul fără vize cu UE. Dacă nu, îmi voi prezenta demisia”.
     Astăzi n-am răbdat tentaţiei de a înşira câteva rânduri privitor la această mascaradă, fiind totodată impulsionat de declaraţia lui Sturza „Mă miră tupeul celor care promit regim liberalizat de vize până la sfârșitul lui 2012”. Pe mine nu prea mă miră acest tupeu, deoarece ca şi personajul din banc, Leancă are obiceiul de a da prin baruri, inclusiv cluburi de noapte, pentru a visa atât la UE, cât şi la propriile (in)succese.
     Într-un articol anterior am scris despre ineficienţa Ministerului de Externe, inclusiv a ministrului Leancă, dar acesta încearcă să mă contrazică prin multitudinea deplasărilor efectuate în unele state membre ale UE. Pentru acesta, anume aceste deplasări constituie munca şi speranţa regimului de vize.
     Astfel voi aminti câteva din ultimele luni:
- 1 septembrie 2011 – România
- 5 septembrie 2011 – Elveţia
- 14 septembrie 2011 – Norvegia
- 30 septembrie 2011 – Polonia
- 5 octombrie 2011 – Cipru
- 22 noiembrie 2011 – Germania

     În loc de concluzie: Lucrează omul, ce să mai discutăm !!! Dar vom vedea roadele la sfârşitul anului. În caz contrar vom apela la celebra – Vrem capul lui Leancă...

miercuri, 4 ianuarie 2012

Câţi trebuie să mai moară pentru tine... AIE ?!

   De când au fost aleşi, ahh, deputaţii
Înjură, mint, câştigă orice beneficiu,
    Iar noi poporul duşi în aspiraţii
Suntem filaţi în rang de sacrificiu !!!

      Nici 20 de ani au trecut de la marea noastră durere, cauzată de separatiştii ruşi din stânga Nistrului, care, de altfel, nu zăbovesc a ne constrânge în retrăirea groaznicelor momente.
     Fac aluzie la incidentul de la Vadul lui Vodă soldat cu moartea tânărului de 18 ani. Şi pentru a ajusta în unison cu titlul, voi înşira declaraţiile liderilor AIE, dar şi a altor politicieni (nemernici) vizavi de acest omor.
     Declaraţiile lui Ghimpu: "Partidul Liberal deplânge incidentul tragic produs la 1 ianuarie 2012 la postul de control al forţelor de pacificare ruse, instalat pe podul de peste râul Nistru de la Vadul lui Vodă, soldat cu moartea unui cetăţean al Republicii Moldova. Totodată, PL condamnă comportamentul agresiv al trupelor Federaţiei Ruse şi îl califică drept un abuz faţă de populaţia civilă a Republicii Moldova şi o agresiune fără justificare. Astfel, din investigaţiile preliminare ale organelor de drept abilitate a reieşit clar faptul că trupele ruse şi-au depăşit cu certitudine atât atribuţiile şi statutul, cât şi instrucţiunile în vigoare pentru zona de securitate, care în asemenea cazuri prevăd doar foc de avertisment în aer, iar în caz de nesupunere – raportarea incidentului la poliţie şi analizarea lui în cadrul Comisiei Unificate de Control în decurs de 10 zile", "aspect pe care de altfel Republica Moldova l-a semnalat în repetate rânduri în faţa organismelor internaţionale, Partidul Liberal solicită convocarea de urgenţă a unei reuniuni în formatul 5 plus 2, care să decidă înlocuirea forţelor militare de menţinere a păcii cu o misiune de poliţie civilă sub control UE şi ONU".
     Declaraţiile lui Filat: „Este necesar de dat o apreciere clară situaţiei şi de nu admis în nici un caz escaladarea unor evenimente care ar tensiona şi mai mult situaţia", „Categoric, nimic nu justifică moartea unui om. Nu au existat motive ca pacificatorul rus să ucidă un om”, „Este un incident foarte grav, vom efectua o anchetă plină pentru a răspunde la toate întrebările pentru a sancționa pe cei vinovați”.
     Declaraţiile lui Lupu: Fără declaraţii...
     Declaraţiile lui Kuzmin: "Am discutat despre incidentul tragic care a avut loc pe 1 ianuarie. Mi-am expus regretele pe marginea cazului. În ce privește dacă avea dreptul să tragă pacificatorul sau nu, așteptăm rezultatele investigației. Nu știu de ce nu întrebați de ce a fost nevoit să tragă. Ca să fiți mai obiectivi, atunci trebuie să știți că era un automobil furat, cu un șofer beat, care trece și dă jos bariere, ignoră solicitările... deci s-a format un pericol pentru militari, unul a fost cât pe ce să fie călcat. Sper că mass-media va reflecta obiectiv tragicul incident", "Eu vreau să vă recomand să nu faceți campanii isterice. Nu urmați logica lui Vinny Pooh, care venind în ospeție la iepure și fiind întrebat dacă vrea și lapte sau miere, a răspuns: Și una și alta și se poate și fără pâine. Referitor la protestul de azi, pot să vă spun că a fost o acțiune huligănească, pentru că au lovit în poarta misiunii diplomatice. Dar, oamenii au dreptul să se expună".
     Declaraţiile lui Leancă: „Este regretabil faptul că Ambasadorul Federaţiei Ruse, fiind convocat la MAEIE în legătură cu incidentul tragic produs în Zona de Securitate la 1 ianuarie 2012, şi-a permis comentarii sarcastice în faţa reprezentanţilor mass-media, inclusiv operând cu informaţii neverificate, precum ar fi lipsa permisului de conducere al victimei şi faptul că automobilul a fost furat. Astfel de afirmaţii sunt total nepotrivite în contextul în care în urma acelui incident un cetăţean al Republicii Moldova şi-a pierdut viaţa. Constatăm că nu este pentru prima dată când Ambasadorul Valeri Kuzmin face declaraţii care nu se încadrează în uzanţele diplomatice. Considerăm că toate comentariile expuse pe marginea acestui caz tragic urmează a fi menţinute într-o albie echilibrată şi obiectivă, pentru a evita tensionarea situaţiei. Reiterez, şi pe această cale, că aşteptăm de la autorităţile ruse o deschidere maximă în cooperarea între organele competente, în mod particular pe linia Procuraturii, în investigarea acestui caz”.
     Declaraţiile lui Kolerov: "Autorităţile moldoveneşti, se pare că, fără nicio ezitare au folosit "tema de acasă". Asta deoarece nu doar îi țin apărarea unui agresor beat, dar și-l victimizează", "dau motivul să credem că atacul contra pacificatorilor ar putea fi unul planificat de autorităţile Republicii Moldova, având drept scop să deraieze propunerile noului lider de la Tiraspol cu privire la facilitarea regimului de trecere al așa-zisei frontiere moldo-transnistrene. Pacificatorii ruşi au respins atacul - motivul pentru care Republica Moldova se arată nemulțumită", pacificatorii ruși din Osetia de Sud au devenit victime ale nimicirii neprovocate, fapt pentru care Saakaşvili a fost nemulțumit".
    Numărul declaraţiilor ar putea continua, dar nu ăsta e scopul în sine, ci, de fapt, ideea sacrificiului unor tineri, precum Vadim Pisari sau Valeriu Boboc, în numele neamului şi al libertăţii acestuia...
  
P.S. Orice sacrificiu pentru astfel de guvernare este nejustificată...