miercuri, 31 august 2011

Politica parfumului sau ruşinea limbii...

     Un jurnalist şi-a exprimat astăzi doleanţa de a fi condus de o femeie. E dorinţa lui şi merită respectată, merită respectată plăcerea lui pentru parfumul unei femei, al Nataliei Gherman, fiica fostului preşedinte Snegur. Dar, după un alt considerent, ar trebui respectată şi părerea noastră, votul nostru, care, vrem-nu vrem, l-am oferit lui Ghimpu, Filat, Lupu şi, la urma-urmei, lui Voronin. Consider că unul dintre aceştia ar trebui să fie preşedintele statului, căci majoritatea votanţilor moldoveni aleg figura liderului şi nu doctrina partidului.
     Prin urmare:
a) Unii jurnalişti au fost cumpăraţi de Snegur?
b) Hoţia de la MAEIE va trece la preşedinţie?
c) Cineva încearcă readucerea anilor 90?
     Un alt subiect debordant este cu privire la limba noastră cea română sau, mai degrabă, la acţiunile şi promisiunile unor politicieni, de a o aduce acasă şi a opune în capul mesei. Insinuăm persoana lui Filat, care şi-a luat angajamentul încă acum 1,5 ani de a introduce în toate cinematografele limba română, prin subtitrarea originalului, inclusiv dublarea. Din păcate, vorbele s-au pierdut în aer, iar noi nu putem decât să-i observăm obrazul ruşinos neroşind.

P.S. Aerul politicii derivă din aerul minciunii...
     

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu