miercuri, 29 februarie 2012

sâmbătă, 25 februarie 2012

Filat vrea demisia lui Şalaru, noi... demisia lui Filat !!!

   Filat, pe o barcă în largul mării, în timpul unei furtuni. Un val imens răstoarnă barca.
Întrebare: Cine scapă?
Răspuns corect: Republica Moldova!!!

     Am mai scris despre priorităţile PLDM-ului, inclusiv despre neonorarea acestora. Acum o să le mai menţionez o dată, că poate doar repetându-le ajungem la o implementare a acestora.
     Aşadar: 
a) Moldova fără sărăcie;
b) Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti;
c) Vot direct pentru alegerea preşedintelui;
d) Libertatea circulaţiei la frontiera UE;
e) Dosarul guvernării comuniste.
     Eu, în cei 3 ani de guvernare a PLDM-ului, inclusiv a lui Filat, n-am văzut măcar un gram de realizare a vreuneia dintre aceste priorităţi. Da, unii vor spune că Ghimpu e teroristul AIE, alţii vor spune că alianţa face jocul lui Plahotniuc, dar cert e că PLDM deţine majoritatea în cadrul guvernării (31 deputaţi, 7 ministere şi alte organe de resort), fapt ce îl face prim-responsabil, inclusiv vinovat de situaţia creată.
     Un detaliu ce mă surprinde, menţionat în titlu, este dorinţa lui Filat de a-l demite pe Şalaru. Motivul?! Incompetenţă, corupţie, nefuncţionalitate?! Oare ministerele liberal-democrate sunt scutite de asemenea caracteristici. Sunt sigur că la mijloc este altceva... Poate un şantaj pentru Ghimpu sau o nouă repartizare a ministerelor (transportul constituind o imensă sursă de bani).
     Aşadar, consider că există mai multe temeiuri pentru demisia lui Filat, decât cea a lui Şalaru, iar epigrama ce urmează va confirma aceasta:
Guvernând cu-abilitate
Vrea să scape de-un ministru,
Căci îl fură pe la spate
Şalaru pe primministru !!!

P.S. Trasăm o nouă prioritate: Moldova fără Filat !!!

miercuri, 22 februarie 2012

Moldova şi-a găsit vindecarea... în FMI !!!

   Vorbesc doi medici: 
- Ştii, amice, zece ani în urmă am avut un caz, când pacientul după toate legile trebuia să moară, dar el şi astăzi e viu. 
- Păi vezi, dacă omul într-adevăr vrea să trăiască, medicina e neputincioasă.

     Cam în această ordine de idei se conduc şi guvernanţii noştri (mai exact PD şi PLDM). Mă refer la problema alegerii şefului statului şi propunerea celor doi candidaţi - Ababii şi Bacalu. 
     Boala statului nostru nu va putea fi vindecată de un medic, fie el ex-ministru al sănătăţii (în perioada ex-comunistă), rector de universitate sau bun specialist (medic). Căci pentru pornirea lucrurilor într-un stat ca al nostru este nevoie de un călău, nu de un medic. Un călău care să pună lucrurile la locurile lor, să taie-n dreapta şi-n stânga corupţia, cumătrismul, neprofesionalismul etc.
     Soluţia bancherului (bancherei) e şi ea anapoda. Poate că experienţa internaţională îşi va spune cuvântul, dar rădăcinile în Banca Naţională a Moldovei într-o perioadă compromiţătoare (1996-2002), consider că au marcat-o în domeniul cantităţii banilor. Un atu al acesteia (Veronica Bacalu) ar fi legătura sa cu FMI (unde este angajată), legătură ce ar putea favoriza guvernarea în cazul unor indisponibilităţi salariale sau alte motive pecuniare.
     Primul se apropie de vârsta celor 70 ani, a doua e în floarea vârstei de 51 ani, primul - un comunist statalist, a doua - o cosmopolită americanizată.
     Care au fost criteriile de selectare ale acestor doi candidaţi rămâne să le aflăm, cert este că liberalii (arbitrii) vor înclina balanţa spre a doua (visul lui Filat). Sau Plahotniuc iar va trage sforile? Aşteptăm să vedem.
     Epigrama:
 În certuri iar ei se avântă
Cu toţii vor să sară calul,
Iar Ghimpu într-un colţ cuvântă
La naiba Ababii şi Bacalu !!!

P.S. FMI-ul nu dă o fărâmitură degeaba...

sâmbătă, 18 februarie 2012

Preşedintele RM, Măria Sa... SAXOFONUL !!!

   Vârsta bărbaţilor în raport cu instrumentele muzicale:
a) 15-20 de ani: COBZĂ (cânta mereu şi degeaba);
b) 20-30 de ani: FLAUT (totdeauna acordat, cântă des şi scurt);
c) 30-40 de ani: SAXOFON (uşor de acordat, cântă variat, pe toate gamele);
d) 40-50 de ani: VIOARĂ (greu de acordat, dar cântă lung);
e) 50-60 de ani: TOBĂ (nu se acordează şi face mult zgomot de pomană);
f) 60-70 de ani: DRÂMBĂ (se acordează cu gura şi cântă cu degetul).

     După trei ani de democraţie adevărată (!), s-a ajuns la concluzia că preşedintele RM trebuie să întrunească următoarele caracteristici:
- Apolitic sau apartinic (sau ambele);
- Fără ambiţii personale; 
- Gata să se arunce într-o maşină de tocat carne;
- Om care merge pe pământ;
- Cu pregătiri suficiente.
     Eu aş mai adăuga una (ce ar conveni politicienilor) - preşedintele trebuie să fie precum un saxofon - acordat de politicieni, cântă pentru aceştia şi poate camufla gamele pentru popor.
     Evident, greu este să găseşti un atare candidat, dar nu imposibil (vorba lui Lupu). Tot Lupu, deranjat de îngâmfarea liberalilor de a vota data alegerilor, a precizat că va forţa nota. Oare ce a avut în vedere? Şantaj, mai mulţi bani, sau "doar" vorbe de saxofon. Căci, drept urmare, Ghimpu i-a replicat că nota o poţi forţa "când cânţi la saxafon".
     Va cânta sau nu Lupu la saxofon, vom afla în curând, cert este că toţi guvernanţii se încadrează perfect în categoriile de mai sus: Lupu şi Filat sunt nişte vioare, Ghimpu o tobă, Voronin - drâmbă, iar Dodon un saxofon.
     Aşadar, consacrata epigramă:
O viaţă-ntreagă şi-a dorit
Să cânte la un microfon,
Politica bani i-a sporit
Şi joacă-n ritm de saxofon.

P.S. Aşteptăm majoratul politic al lui Dodon ?!

miercuri, 15 februarie 2012

Limba de stat a comuniştilor (şi socialiştilor)...

   Guvernul RM, neştiind cum să mai scoată bani din popor, s-a gândit să pună impozit pe sex. Un om al muncii, pe nume Ion Căciulă, impotent fiind, face următoarea petiţie la fisc: 
- "Subsemnatul, Ion Căciulă, 
Om al muncii fără p***, 
Cer să nu plătesc tribut, 
Pentru că nu pot să f**!!!" 
   Vine promt şi răspunsul de la fisc: 
- "Dragă domnule Căciulă, 
Om al muncii fără p***, 
Cât există deget, Limbă
Legea ţării nu se schimbă!!!" 

     Nu ştiu ce fac comuniştii cu limba lor, dar la sigur n-o folosesc pentru a vorbi limba de stat – româna. Bine, sunt şi excepţii, dar acestea reprezintă nişte obligaţii vizavi de cetăţeanul de la ţară, care, din fericire, nu prea cunoaşte limba rusă – limba în care se exprimă majoritatea comuniştilor. Voi menţiona doar câţiva cu notorietate politică, precum Marc Tcaciuc, Vadim Mişin, Vladimir Vitiuc, Irina Vlah, Vasilii Şova şi Elena Bondarenco.
     Pe lângă faptul că sus-numiţii antipatizează limba română şi privesc cu aer de superioritate către vorbitorii acesteia, ei încalcă Constituţia, care consfinţeşte o singură limbă de stat. Aşadar, aceştia îşi bat joc în mod neruşinat de majoritatea populaţiei, râzându-ne ironic în faţă şi obligându-ne să le facem cheful în limba lor.
     O altă impertinenţă vine din partea socialiştilor, în special a celor trei fugari (trădători) – Dodon, Greceanâi şi Abramciuc, care îşi laudă limba lor de stat – moldovenească(!). Aceşti ignoranţi, susţinuţi de o pleiadă de mancurţi, în frunte cu Pascaru, au ca scop îndobitocirea populaţiei din Republica Moldova, insistând continuu pe absurdităţile stataliste şi sursele antiromâneşti.
   În loc de concluzie, obişnuita epigramă:
Vor la putere să rămână
Cu-angajamente ironiste,
Dar limba noastră cea română
Încurcă fiarei comuniste !!!

P.S. Să râdem de cei mai proşti ca noi...

duminică, 12 februarie 2012

Lecţia de duminică sau criza lui Pascaru...

Să am iertare, dragi prieteni, pentru mărimea textului,
dar călăii neamului nostru necesită puşi la punct !!!


"Criză de identitate naţională la moldoveni? Не дождетесь, tovarăşi mareruşi!"

Sursa: v...pu...pascaru... 

Rîs, Rîs, bată-i vina, | Mi-au făcut ruşii grădina”…

Că altă ocupaţie, Doamne, nu au. Ne fac de rîs moşia, existenţa noastră de neam. Peste tot locul (pretutindeni) îşi bagă nasul (rîtul) şi scurmă. Caută sîmburi ruseşti la rădăcina neamului – sursa lor principală de existenţă şi de inspiraţie poetică!

Un răhăţel cu sîmburi (mai preferaţi sînt, totuşi, sîmburii de perje!) e visul lor de aur. Fără sîmburi, de acum nimeni nu-şi mai închipuie patriotism rusesc dincoace de Nistru. „Nema durnîh!” – a exclamat Valoghea Voronin, un boşorog al ideologiei ruseşti din ţara Moldovei. „Vreţi patriotism rusesc – plătiţi!” Că în Basarabia numai românismul poate exista pă degeaba sau cu te miri ce…

Dependenţa de alcool şi de sîmburii ruseşti l-au făcut tare de cap şi de caracter. A spus-o pe şleau. Pe cînd ceilalţi rusnaşi din Basarabia mai că erau să facă în pantaloni cu identitatea lor rusească, cînd au votat pentru Vladimir Putin,

iar sîmburii în treucă trebuia să le pună cu mînuţele sale Dmitrii Medvedev! De fapt, a fost un moment teribil. „Coneţ sveta!” – s-au gîndit atunci mulţi Rîsători…

Dar panica în coştireaţa rusească n-a durat multă vreme.

Rîsătorii mai cu vechime în muncă aveau să se convingă o dată în plus că linia politică Moscova-Chişinău e o linie de tramvai, direcţia căreia o dată şi pentru totdeauna a fost determinată de cei care au trasat-o, absolut independent de voinţa celora care actualmente se află la timona tramvaiului.

Aşa că alerta a fost falsă. Sîmburii de haleavă au continuat să curgă din chimirul statal al Rusiei cu aceeaşi intensitate şi respectînd aceleaşi pravile convenite anterior: vecerom denighi – utrom stulia. Adică, seara sîmburii – dimineaţa rusism. Plata anticipată – chezăşia identităţii de neam a minorităţii ruseşti din Moldova.

Şi totuşi, ceva e putred în regatul Rîsătorilor. Sîntem convinşi categoric că cei care şi-au pierdut cumpătul şi somnul de grija pentru identitatea de neam a moldovenilor, au serioase probleme cu propria lor identitate. Un semnal de mare trivogă în acest sens l-a bătut mai deunezi cel mai lăfăios ziar rusesc de la noi – cotidianul „Flux” al lui Iurie Roşca.

În ediţia de vineri a „Fluxului” citim un titlu cu litere de-o şchioapă: „Constantin Tănase: idiot sau unealtă a Bucureştiului?” Întoarcem pagina şi dăm de un material şi mai şocant:

„Andrei Vartic: Eu sînt român şi e o tîmpenie să ne numim ruşi moldoveni”.

Cum vedem, aici nu e vorba de nişte rusnaşi second-hand, alde „trenchea-brenchea trei bănuţi părechea”, ci de nişte mastodonţi şi stîlpi ai ideologiei unionismului sîmburist (remunerat cu sîmburi – rublă forte rusească). Anume aceşti buldogi înrăiţi ai rusismului au fost puşi de „Flux” la zid pentru a fi biciuiţi cu nemilă rusească alături de alţi duşmani de clasă ai ruşilor moldoveni (Vladimir Voronin, Marc Tcaciuc, Igor Dodon ş.a.). După „Flux”, duşmanii cei mai răi ai moldovenilor sînt anume boşorogii rusismului pomeniţi anterior. A.Vartic, de pildă, e zugrăvit în ziarul pipicedist cu chip de lup, care „îşi schimbă părul, iar năravul său (românesc, probabil) ba! Ceea ce i-au torochit (mold.) pe fluxişti mai mult sînt cuvintele lui A.Vartic, care trădează psihologia autoproclamaţilor ruşi de la noi: „Ce a făcut Rusia pentru noi ca să ne numim ruşi?!” Aceasta e chintesenţa identităţii „ruseşti” a minoritarilor ruşi din Moldova: “dacă fraţii transnistreni vor să ne numim ruşi, ei trebuie să facă ceva bun pentru noi. Iar de nu-s în stare că facă ceva bun, atunci măcar să plătească!”. Dacă şi acest fenomen nu înseamnă criză de identitate “ruso-moldovenească”, atunci, vorba fîrnîită a lui moş Lixîi din Durleşti, “să-l hută mamă, dom’ primar!” Iarăşi ajungem la adevărul genial rostit de prusacul Bismark: „Rus nu e naţie, e o profesie”… Ca orice alt meşteşug şi serviciu, rusismul trebuie plătit…

Iar acum două întrebări– trăsnet pentru toţi proştii lumii:

Cine a avut complexul inferiorităţii şi lipsei de identitate naţională – moldovenii sau ruşii?

De ce elveţienii, polonezii, românii, italienii, francezii şi alte naţiuni normale n-au obiceiul scîrnav de a tăbărî prin vecinătăţi ca să perforeze creierii altor popoare cu ideea „lipsei de identitate naţională”?

Informaţie deliberativă pentru oameni cu judecată nerusească (normală)…

Fapt-axiomă, adeverit istoriceşte şi care nu cere dovezi suplimentare: Moldovenii de la crăpatul de zori al existenţei lor n-au purtat un alt etnonim (nume de neam) decît numai unul singur – Moldoveni, un alt lingvonim (denumire a limbii) decît numai unul – Limba Română, un alt nume de Ţară, decît Moldova. Acesta e răspunsul categoric şi integral la toate întrebările de ordin naţional-identificator:

cine sîntem, care e Patria noastră şi ce limbă grăim?

Numele de neam, de limbă, de plai natal, ca şi cuvîntul mamă, ce poate fi mai scump, mai drag?

Conservatori de fire şi buni continuitori ai datinelor strămoşeşti multiseculare, moldovenii au păstrat cu sfinţenie aceste nume de botez din metrica neamului pe tot parcursul istoriei sale.

Acesta e argumentul irefutabil (frumoasa expresie românească!) al identităţii de neam a moldovenilor…

Cei cu criza de identitate naţională sînt ruşii, nu moldovenii. Însemnele de neam rusesc seamănă mult cu un miros de jumară mîncată anţărţ. Parcă e, parcă nu e.

Cei care se anină de moldoveni ca fasula de harag cu identitatea lor rusească, mai bine şi-ar căta de nasul (identitatea) lor. Căci ce înseamnă neam rusesc, la urma urmei? Din punct de vedere tradiţional-istoric, nu înseamnă nimic. Ruşii (slavi, varegi, muscali), doar

numai pe parcursul a cîtorva secole de la înfiinţarea statalităţii lor, s-au pricopsit suplimentar nume de neam şi denumiri de ţară. Iar făloasa limba moldovenească, nici la începutul veacului 19 încă nu avea un nume constant, general acceptat de ştiinţa lingvistică din Imperiul Rus. De acest fapt ne convingem citind lucrările filologilor ruşi din prima jumătate a veac. XIX, unde limba română e numită cu diferite titulaturi flotante, de ocazie: „limba slavonă”, „moldovenească”, „basarabeană”, „transnistreană” etc. Numai nu „română”!

„Neamul rusesc” este un neam virtual, declarat de la tribună, constituit artificial. Doar cu cîteva veacuri în urmă nici chiar slavii (ruşii) nu auzise zvon măcar despre „ruşi”, „neam rusesc”. E o creatură lipsită de identitate, alcătuită din frînturi de neamuri – moldoveni, ucraineni, bieloruşi, cazaci, ceceni, başchiri, calmîci etc., care, într-o bună zi, s-au pomenit (cu voia sau contra voinţei lor) alături de ruşi în statul nou-născut cu numele „Imperiul Rus”(mai târziu URSS). Statul rus a fost în stare şi în drept să le acorde numai cetăţenia rusească, însă nicidecum şi să le schimbe sîngele de neam, apartenenţa şi originea lor etnică. Naţiunea „moldovenească”, prin urmare, îşi trage obîrşia din ideea absurdului. Ea n-are şanse de supravieţuire, deoarece e lipsită de imunitate ereditară, cu care bunul Dumnezeu a înzestrat numai neamurile născute de El.

Apariţia „naţiunii moldoveneşti” a rezultat din acţiunile năsîlnice a unui grup neînsemnat de indivizi anexionişti contra voinţei majorităţii populaţiei din cele două rîuri - Prut şi Nistru. Pentru poporul român „anexarea” a însemnat o năpastă cumplită, cu urmări tragice pe care moldovenii le îndură şi astăzi. Văzîndu-şi prada în ghiarele sale ucigaşe, aquila răpitoare rusească, simbolizînd oligarhia politică Moscovită, a dezlănţuit o campanie satanică de etnocid contra neamului românesc, în urma căreia moldovenilor le-au fost sechestrate toate valorile cultural-istorice naţionale, ştergîndu-le cu neobrăzare toate urmele, pînă şi numele de neam, din analele istoriei.

Toate relele au pornit din ziua de 16 mai 1812 – ziua naşterii „naţiunii moldoveneşti/basarabene” – cînd ruşii au rupt din trupul ţării Moldova bucata nistru-pruteană...

Pentru amestecul în treburile Mîntuitorului nostru, care de Unul Singur poartă grija pentru naşterea naţiunilor, pe făptaşul naţiunii-monstru, nu zăbavă, l-a ajuns castigul ceresc: el a fost respins de propria lui creatură nedumnezeiască şi nevoit să-şi ispăşească păcatul bejenărind prin străini ca un individ al nimănui, fără neam, fără ţară.

Aşijderi şi moldovenii dintre Prut şi Nistru suferă din cauza acestei naţiuni-monstru, care şi-a întins falangele sale răpitoare pretutindeniste şi peste graniţele statale ale Republicii Moldova.

Fiind creată contra voinţei lui Dumnezeu, „naţiunea moldovenească” e purtătoare de aură necurată, înfaţişează forţele Răului.

Ruşii sînt certaţi cu toate naţiunile din jur: cu românii, polonezii, ungurii, finlandezii, balticii etc. Oriunde s-ar afla, ruşii provoacă discrepanţă între oameni, vrajba între naţiuni. E o naţiune care se împacă numai cu Necuratul…

Aceasta e identitatea de neam a moldovenilor, pe care ruşii în mod cleios şi neobrăzat încearcă să ne-o impună şi nouă, românilor. Să vă mai puneţi pofta-n cui, domnilor ruşi neindentificaţi!

P.S. O încercare de corectare a scrierii mancurtului Pascaru...

Suntem români şi punctum.
Să ridicăm paharu !!!
Fixând un ultimatum
Mancurtului Pascaru !!!

miercuri, 8 februarie 2012

Demisia şefilor pensionari !!!

     Doi pensionari, prieteni vechi, se regăsesc pe o terasă, la o “bericică” rece:
- Cum te descurci cu pensia?
- Nu prea bine, dar mai şi lucrez!
- Unde?
- Joc în filme erotice pentru bătrâni.
- Şi cum te descurci la scenele alea… tari? Mai poţi?
- Aaa, nu, prietene, acolo avem cascadori!… 

     Mă întreb de ceva vreme cât o să-i mai suport pe şefii ăştia de 60-80 ani, pensionari cu acte în regulă, evident cu pensie, salariu (poate două), sporuri şi alte premii. Oare e ceva normal ca tinerii specialişti, cu domiciliu pe la gazdă, cu un salariu mizer, cu premii reduse sau anulate, fără vechime în muncă, să-i ţină în cârcă pe aceşti depăşiţi? Depăşiţi de starea actuală de lucruri, mancurtizaţi cu vechea doctrină sovietică, asiguraţi cu hruşcioviste sau brejneviste, căliţi şi antrenaţi de pseudo-valoarea nomenclaturistă.
     Mesajul meu pentru toţi tinerii, care trec prin situaţii similare, este să vină cu propuneri, sugestii, idei, etc. pentru a înainta un manifest, o rezoluţie guvernării vizavi de şefia pensionarilor. Căci, la urma urmei, lucrează nene, fă-ţi datoria de profesor, cercetător, medic etc., dar treaba manageriatului las-o în grija unuia mai tânăr. 
     În loc de concluzie, tradiţionala epigramă:
                  Aşa suntem noi ăştia tineri
                 Nici morali, nici ordinari,
                 Capul ni se bagă-n umeri
                 De la şefi pensionari !!!

P.S. Dragi prieteni, trimiteţi-mi nume de pensionari-şefi de la instituţiile în care activaţi...  

sâmbătă, 4 februarie 2012

Amantele lui Plahotniuc...

   Femeile se împart în patru categorii:
1) Domnişoare.
2) Doamne.
3) Doamne fereşte!
4) Mai dă Doamne!

     În câte categorii se împart politicienii noştri, e greu (imposibil) de determinat. Cert este că sunt câţiva politicieni, care după atitudinea şi acţiunile lor se încadrează perfect în categoria amantelor. Şi nu amantele oricăruia, ci ale însuşi lui Plahotniuc. Amante, ce de câţiva ani îi fac jocul perfect şi îi satisfac în cel mai nevinovat mod plăcerile.
     Aşadar, prima amantă este Lupu, preşedintele interimar al ţării şi preşedintele Partidului Democrat. Naivitatea şi smerenia acestuia a fost tratată necontenit în mass-media din ultimii ani. Că ar fi fost cumpărat sau că este şantajat, Lupu îi îndeplineşte cu vehemenţă poftele acestuia, păstrând în funcţii-cheie procurorul general, ministrul economiei etc. Confirmă tipul de amantă docilă.
     A doua amantă este Ghimpu, preşedintele Partidului Liberal. Reflectă tipul de amantă părtinitoare. Acesta nu aduce vreo condamnare mafiotului Plahotniuc, susţinându-l mereu în detrimentul înţelegerii cu aliatul (rivalul) Filat. În toate dezbaterile AIE, Ghimpu se plasează în partea PD-ului şi a lui Lupu, prin urmare a lui Plahotniuc.
     Următoarea amantă este Filat, prim-ministru şi preşedintele PLDM-ului. Acesta este tipul de amantă rebelă, care deşi a tot trâmbiţat despre marele păpuşar, marele raider, etc., în cele din urmă s-a conformat cu măreţia şi puterea "peştelui"
     A patra amantă este Mocanu, liderul Mişcării Antimafie. Acesta este tipul amantei hrăpăreţe. Mereu este nemulţumită, condamnă întruna şi încearcă să distorsioneze imaginea şefului pentru a crea o balanţă în societate. 
     În loc de concluzie voi dedica amantelor politico-naţionale o epigramă:
O, tu al nostru "peştişor"
Ne ţii mereu pe sub papuc,
Şi-arăţi încet din beţişor 
Atenţie la Plahotniuc !!!

P.S. Este dulce şi frumos să mori pentru... Plahotniuc !!!

miercuri, 1 februarie 2012

Gândesc, deci... sunt sărac !!!

   Ştiţi care-i culmea gândului ?
Să cazi pe gânduri şi să-ţi spargi capul !

      De la o notă umoristică se trecem spre una serioasă, de fapt chiar drastică. N-o să vorbesc azi despre politicieni, businessmani, funcţionari publici, judecători etc., ci despre simplii contribuabili ai statului – bugetarii. Şi, restrângându-mi arealul, voi localiza domeniul educaţiei, ştiinţei şi al culturii.
      De profesie sunt avocat, dar de câţiva ani sunt implicat în mediul educaţional şi ştiinţific. E jale oameni buni, e mare jale în aceste medii, şi nu doar în raport cu Guvernul (inclusiv ministerele corespunzătoare), Parlamentul şi alte autorităţi centrale sau locale, dar şi în raport cu propria administraţie.
      Referitor la ultima voi enumera câteva probleme majore, cu care m-am ciocnit eu şi colegii mei, toţi specialişti sub 35 ani.
     1. Avansarea în funcţie: E practic imposibil să ajungi şef de catedră sau de sector la o asemenea vârstă, deşi gradual (ştiinţific) îi depăşeşti pe unii de 50-60 ani.
     2. Atitudinea faţă de subalterni: Tinerii mereu sunt ţinuţi în frâie, adeseori ameninţaţi cu eliberarea din funcţie (evident cu o subtilitate profesională), supuşi la josnice munci (am văzut doctori, profesori cu grade didactice şi conferenţiari antrenaţi în amenajarea teritoriului, a sălilor pentru manifestaţii etc., în postura unor hamali, paznici ş.a.m.d.).
     3. Implicarea în diverse proiecte: Guvernul alocă, mai mult sau mai puţin, bani pentru cercetare ştiinţifică şi respectiv educaţional-culturală. Aceşti bani se dobândesc sub paravanul unor proiecte (manuale, monografii, enciclopedii, conferinţe etc.), în cadrul cărora o să găsiţi, în cel mai bun caz, 10-15 % cercetători cu vârsta sub 40 ani. Cel mai trist e că anume aceste câteva procente execută 85-90 la sută din munca necesară.
     4. Condiţiile de muncă: Să-mi arate cineva vreo instituţie bugetară în care angajaţii au măcar jumătate din condiţiile administraţiei. Şefii dispun de birouri amenajate, climatizoare, diverse electrocasnice şi chiar WC-ri aparte. Ăşti tineri stau în birouri ramolite, câte 6-8, la temperaturi de 14-16 grade.
     5. Salarizarea: Aici vorbesc în special de adaosurile, premiile şi alte sporuri legate de salariu. Cei din administraţie, pe lângă faptul că deţin alte câteva funcţii, atât în instituţia respectivă, cât şi în altele, îşi mai adaugă câteva sute de % la salariu şi beneficiază lunar de premii pentru eficienţă în muncă.

      În loc de concluzie voi posta o epigramă, care evidenţiază situaţia existentă, dar şi ulterioară a tinerilor specialişti bugetari:
                                               Gândul sărăciei !!!
                                                   De-ncerci cu afirmarea
                                                   Sunt cel mai cardiac,
                                                   Sfârşeşti în confirmarea
                                                   Gândesc şi sunt sărac !!!

P.S. Aştept replica guvernării (administraţiei) !!!